logo
logo

Album 2016

Album "Elena Moţit", 2016

(album prefaţat de criticul de artă dr. Roxana Păsculescu cu comentariul "Cromatica emoţiilor")

coperta-1-elena-motitPasiunea pentru pictură este cea care motivează la modul esenţial creaţia Elenei Moţit, o pasiune trăită şi asumată zilnic de artistă în atelierul de creaţie, cu sentimentul răscolitor că pictura este menirea sa.
Opera bogată şi variată a acestei pictoriţe se cere parcursă cu atenţia şi sensibilitatea cuvenite actului de creaţie şi totodată, ea trebuie înţeleasă ca expresie a unor emoţii fundamentale în faţa diversităţii spectaculare a naturii. Artista se însufleţeşte în faţa freamătului vieţii pe care îl percepe inclusiv în trecerea naturii pe care încearcă -într-o varietate impresionantă de peisaje, asemenea impresioniştilor- să o reţină pe pânză, în captarea anotimpurilor, în surprinderea unor acţiuni specifice verii toride ori toamnei molcome.
Selecţia riguroasă a lucrărilor pentru acest al doilea album al creatoarei -după primul apărut în urmă cu 10 ani sub semnătura istoricului şi criticului Mircea Deac- semnalează cele câteva mari grupe de teme aflate în interesul permanent al autoarei; naturile statice cu sau fără flori, peisajele şi nu în ultimul rând, portretele se dovedesc a fi subiectele care prind viaţă sub pensula ori cuţitul pictoriţei. Prin urmare, constatăm cum creatoarea se raportează la universul existenţei sale, în latura sa figurativă, ca la o sursă inepuizabilă de frumos care îi stimulează intim şi profund, trăirea întru artă. Picturile propuse nouă de Elena Moţit sunt aşadar, rezultatul colorat al emoţiilor resimţite de artistă în faţa uimitoarei diversităţi, dar şi efemerităţi a naturii. În faţa unui peisaj ori a unei naturi statice, pictoriţa se lasă cucerită de culorile, de farmecul, adeseori chiar de insolitul subiectului.
Interpretarea cromatic-sensibilă a naturii, dincolo de subiectul reprezentat –peisaj, natură statică, flori- se bazează pe o sintaxă bine pusă la punct şi coerentă care face lizibilă lectura lucrării. Ataşată la modul evident sentimental de real pentru că se bucură şi se entuziasmează în faţa surprizelor pe care acesta i le oferă, artista păstrează în esenţă o fundamentală atitudine realistă. Figurativul, stimulent constant pentru pictoriţă îi determină direcţia coordonării între diversele elemente urmărite cu atenţie în construirea fiecărei compoziţii în parte.
Unul dintre elementele considerate valoroase de artistă, necesare expresiei plastice în viziunea Elenei Moţit, ţine de figurarea spaţiului. Şi în percepţia acestui spaţiu, categoric, deopotrivă fascinant ca şi dificil de cuprins în bidimensionalul pânzei -problemă de multă vreme aflată în dezbatere şi în preocuparea artiştilor şi a teoreticienilor despre artă- un rol semnificativ îl joacă voluminozitatea obiectelor. Aşadar, în concepţia spaţialităţii, în pictura Elenei Moţit există pe deoparte volumul şi pe de altă parte, lumina, amândouă elementele aflându-se într-o relaţie de interdependenţă în care deci, se potenţează reciproc cu efecte maxime. Condiţionarea aceasta are ca urmare, rezultate tensionate între închis şi deschis ori dimpotrivă, blânde, delicate între culorile care stabilesc spectacolul vizual. Verdele, roşul, albastrul, albul sunt privilegiate pe paleta artistei. Se accentuează, prin raportul lumină-umbră spaţialitatea ori dimpotrivă, se reduce până la a nu mai fi semnificativă.
Cu certitudine, parcurgând vizual picturile Elenei Moţit, putem afirma, că în concepţia artistei este esenţial, momentul zilei şi chiar clipa în care este surprins realul, fie el peisaj ori natură statică. Aşadar, putem concluziona că un rol semnificativ în definirea operei Elenei Moţit l-au avut îndeosebi impresionismul şi postimpresionismul.
Relaţia de colaborare a pictoriţei în perioada formării cu maestrul Ion Popescu-Negreni nu trebuie trecută cu vederea.
Prin urmare, în stilul artistei se împletesc lecţii de o profundă semnificaţie vizuală, care ne trimit cu gândul fie către marea experienţă franceză a începutului de secol XX , fie către şcoala românească de pictură, al cărei fericit exemplu este dat de Ion Popescu-Negreni.
Categoric acestor înrâuriri li se adaugă cercetarea cromatică permanentă în atelier, lucrul neîncetat la şevalet al Elenei Moţit, în plus, capacitatea reflexivă a pictoriţei de a contopi într-un univers personal, diversele influenţe artistice, lecţii şi experienţe culturale.
Ajunşi în acest punct al analizei noastre, se cade să semnalăm, ca o particularitate a stilului Elenei Moţit, viaţa specială pe care o are adeseori linia în naturile sale statice, în peisajele sau în compoziţiile cu flori. Delicată ori dimpotrivă energică, linia determină ea însăşi, doar prin contur, spaţiul. Dincolo de spaţialitatea care îi caracterizează într-un fel special pictura, subliniem din nou, la finalul excursului nostru, rolul culorii. Străfulgerările compoziţionale ale acesteia prin tuşe subţiri ori cărnoase dau viaţă şi strălucire picturii semnate Elena Moţit.

dr. Roxana PĂSCULESCU,
critic de artă