logo
logo

Album 2006

Album "Elena Moţit", 2006

(album coordonat şi prefaţat de criticul de artă Mircea Deac, cu studiul "Intre flori şI peisaje")

cop1Adevărata intimitate a unui artist se află în fața unei flori sau a unui peisaj, atunci când privirea și sufletul se deschid ca un trandafir, trăind subiectiv satisfacția și plăcerea descoperirii secretelor naturii.
De la Nicolae Grigorescu şirul pictorilor florilor continuă cu D. Gheață, cu Th. Pallady, Fr. Şirato, L.Grigorescu, Teodorescu Sion, Ion Popescu Negreni și continuând ajungem la contemporanii noștri printre care Elena Moțit se înscrie astfel ca o reprezentantă constantă, ca o excepțională pictoriță ce-și situează continuu șevaletul și sufletul între flori și peisaje.
Profesor i-a fost pictura și sfaturile înțelepte sub formă de lecții ale lui Ion Popescu Negreni. I. Popescu Negreni (1907-2001) i-a fost nu numai profesor dar și prieten de familie. El s-a remarcat ca un pictor al naturii, liric și poetic. De la el, Elena Moțit a deprins sintetizarea culorilor și așternerea lor pe suprafețe întinse, a intuit lumina și culoarea clară, înțelegând, totodată, că cel mai bun profesor rămâne natura care te invită la diversitatea culorilor și a luminii pentru a surprinde cu subtilitate și sinceritate secretele ei. Florile se contopesc la Elena Moțit cu propria ființă, cu propria viață. Așa cum Pallady spusese: „Arta este viața mea", tot astfel Elena Moțit poate spune: „Florile sunt viața mea intimă".
A avut o activitate expozițională intensă. A participat din 1983 până în 1989 la expozițiile de grup organizate la Saloanele de primăvară și la cele anuale, în București și în diferite localități din România.
Tot cu un grup de artiști participă în Franța, la expoziții organizate la Paris și Marsilia în 1992 și 1993. A avut mai multe expoziții personale organizate în galeria de la Teatrul Foarte Mic, din doi în doi ani, în 1985, 1987 și 1989 și în galeria de la Cercul Militar Național în 1993 și 1994.
Remarcată și elogiată a fost distinsă la nivel național cu Premiul II, în 1985, și Premiul I, în 1987.
Elena Moțit redă impresiile personale fără să se preocupe de regulile clasice general admise. Are o viziune particulară, care depinde, în cele din urmă, în funcție de lumină și culoare, de variațiile lor.
Ea pictează, amintindu-ne de cuvintele lui Monet „așa cum păsările cântă". Culorile palpită de viață și lumină. Sunt un imn adresat bucuriei. Pentru artistă tușa de culoare, acordul în care așterne culoarea, sunt esențiale. Culoarea, mai evidentă decât desenul, este însăși structura imaginii. Florile pun în evidență nuanțele de galben, verde, roșu și orchestrarea lor inteligentă.
Aflăm în lucrările sale o organizare și ierarhizare a tonurilor cromatice, care atestă o îndelungă experiență desfășurată și îmbogățită, în timp, în fața florilor și a peisajului.
Trebuie să remarc că pictorii contemporani par mai puțin atașați de frumusețea florilor.
Elena Moțit încheie astfel o epocă, un curent și opțiuni, care au avut o largă desfășurare în țara noastră sau pe plan european îndeosebi prin mișcarea impresionistă. Din acest punct de vedere, operele Elenei Moțit devin de referință, de sintetizare a unei epoci strălucite, topindu-se în incandescența propriilor trăiri. Pictorul nu trebuie să picteze ceea ce este concret în fața sa, ci ceea ce vede el însuși.
Să luăm peisajele sale. Spațiul peisajului este un spațiu deschis, ceea ce captează în redarea naturii este expresia calmă unde toate ambiguitățile, sunt permise, dar artista accentuează doar unele culori, de exemplu verdele crud sau în rarele cazuri roșu strălucitor.
Acest conflict al structurilor naturii și culoarea pe care o preferă artista ne apare ca o enigmă a creației, dar el exprimă modul și nevoia de a resimți natura în modul subiectiv. Astfel peisajele sale au o valoare nouă, personală, care nu este numai reproducerea pe pânză ci starea afectivă transpusă într-o formă a peisajului implicând sensibilitatea artistei.
Peisajele sale au efectul sentimental al reveriei. Ele ne incită să visăm, să devenim romantici. Elena Moțit exaltă un sentiment romantic cu un sens muzical.
Dumnezeu este pretutindeni chiar într-un grăunte de nisip. Elena Moțit îl intuiește în flori. În peisaj se adaugă revelația spiritului universal.
Deși este mai apropiată de impresionism, nu imită pe alți pictori, nu aparține nici unui curent. În tot ceea ce pictează apare suverană dragostea de natură-iubește transparența subtilă a florilor ca într-o lucrare acuarelizată, și se manifestă subjugată de sinceritate și adevăr.
Artista înțelege limbajul florilor, al arborilor, al apei și pentru a se exprima apelează la diversitatea culorilor și la efectul luminii, prin care le înfățișează și prin care poartă dialogul cu ele.
Elementul esențial pe care l-a descoperit în pictură este lumina, chiar divină, ce i-a permis deschiderea spre esența lucrurilor și transformarea imaginii în forme vizibile și adevărate.
Elena Moțit a pictat și tablouri, "poezii picturi", îndeosebi peisaje cu ape, în care omul nu este decât o informă și minimă creatură pierdută în peisajul infinit, și cel mai des văzut din spate, așezat pe o stâncă, privind orizontul mării.
Putem defini tablourile sale "picturi de intimitate". Atmosfera din tablourile sale cu peisaje ne amintește de intimiști olandezi (Jansen, Pieter de Hooch), după cum și florile sunt o artă de interior.
Artista este o adversară absolută a contrastelor violente. Pictura sa, îndeosebi în flori, redă un sentiment precis, are o expresie directă, manifestă intenția de a fi clară în exprimarea imaginilor evocatoare.
Ceea ce ne place în picturile sale este înainte de toate, pioasa lor simplicitate în care descriu virtuțile florilor și peisajului.
Grație metodei sale de cunoaștere, observației și preciziei, capabilă să construiască subtilitatea imaginii, picturile sale devin imaginea fericită a florilor și peisajului.

Mircea DEAC
Critic și istoric de artă